Si sunt un om greoi de munte, ca eminescu, fara sa am indrazneala sa ma compar cu el, un pisc. Dar si eu sunt un om greoi de munte. Si de aceea, nimic nu se desface cu suflu de destin daca ma uit in trecutul meu, cu sufulu de destin in mod necesar, ci totul este intamplator. De aceea am fost condamnat sa condamn adevarul. Nu sunt spontan, caut continuu, nu sunt vizitat de inspiratie, totul e inertie, efort continuu rational, ca asta e initiere, cautare personala, caut metodologic mereu o cale catre adevar si nu ajung deloc la el. Si pana la urma ma rezum la ce se intampla in templu, in biserica, in materie de adevar. E vorba de adevar NU de comoditate. Ca sunt incomod ca un batran, parca biologia varstei mi-a luat unele virtuti pe care le-am avut in tinerete si ma deranjeaza. Ceea ce ma deranjeaza enorm e ca nu ajung la adevar cautandu-l. Fiinda cel care-l cautandu-l afla, si-l cauta neafland si nevorbind socratic-crestin, stie nestiind.Eu nu am tins sa devin filozof. Am vrut sa devin legiutitor, ceea ce e cu totul altceva, adica sa ma mut in altii. Legiuitorul este unul care ini lichideaza autoinsatisfactiile revarsandu-se , formal sau juridic in altii. Asta am vrut eu. Eu m-am vazut intotdeauna legiuitor, desi n-a avut ocazia sa fiu. Am fost sfatuitor la diferiti tampiti, si alunecam peste ei ca apa peste ratza...*sarcastic*
Desi sunt bolnav si neajutorat nu imi pare rau ca exist. Incerc eu sa-mi para rau, dar n-are sens, Stiti de ce? Pentru ca eu constat in mod evident, ca exist! Ceea ce ma confisca pesimismului de a ma autonega este evidenta existentei mele. Omul care se sinucide n-a constatat ca e om. N-a reusit sa intuiasca existenta sa. Sa se traiaca pe sine. Eu nu ma pot sinucide, indiferent de starea mea , sanatate sau boale, fiindca nu m-am facut eu. N-am venit cu voia mea pe lumea asta. Si nici n-am sa plec de voia mea din ea. Asta este jocul fundamental al existentei mele.De multe ori imi doream sa mor, am avut mereu lasitatea de-a nu avea curajul sa ma sinucid...Traiesc ca sa scap de amintirile gretoase care puncteaza existenta mea, traiesc ca sa ma detashez, principiul actualitatii. Ca sa scap de obsesia trecutului dramatic, contorsionat, dezgustator pe anumite laturi, nu-i asa, si neomenesc, ma situez in principiul actualitatii permanente.Am avut discipoli, nu se putea sa nu am discipoli , fiindca sunt un om vorbart. Toata suferinta mea se datoreaza poftei mele de a vorbii fara restrictii...Tind sa cred ca nu am destin. M-a protejat Dumnezeu. Destinul nu opereaza la mine. Intamplarile au alergat peste mine, dar n-au reusit sa ma nimiceasca complet. Asta m-a dus cu gandul la Dumnezeu, care e situat desupra tuturor intamplarilor vietii mele.*sau?* Omul.... Hehe... javra asta bipeda, pe care eu il consider animal prost. Homo Bipedus Retardus, atunci cand se screme sa faca singur ordine, adica cand practica umanismul, una din formele grave ale ratacirii omului moder care pleaca din antropocentrismul renasterii. In renastere,"titanii" s-au unflat prin autocunoasterea necunoasterii, ei nu se cunosteau pe ei insisi si au crezut ca s-au descoperit ca oameni...
