Ruperi de echilibru...

O violenta suferinta morala poate cauza intamplari teribile si neasteptate. Explicatia se afla in faptul ca durerea ia proportiile unui eveniment real. Daca acest eveniment este limitat in timp (trecator) durerea este suportabila. Dar o durere nesfarsita devine cugetare, stare obsesiva, dominand spiritul si memoria afectiva. Sfarsitul unei asemenea stari este ruperea echilibrului, dezorganizarea, dezintegrarea constienta sau inconstienta...

Vazuta de departe si de sus, viata fiecarui om, in intregul lui si in ceea ce il caracterizeaza, se prezinta totdeauna ca un spectacol dramatic; luata in amanunt, ea are caracterul unei comedii.Dorintele nesatisfacute, sperantele nerealizate, greselile intregii vieti, suferinta sfarsind in moarte sunt o tragedie. Existenta umana cuprinde toate nefericirile unei tragedii, fara ca omul sa poata atinge demnitatea personajelor tragice. Omul este nevoit sa atinga tragicul parcurgind deci etape comice. Cum s-ar spune, amanuntele ne fac ridicoli.Istoria popoarelor nu este deci o insiruire de razboaie si revolutii. Anii de pace sunt pauze scurte intre acte risipite. Nu este o metafora cand spunem ca viata fiecarui om este o lupta continua, cu mizeria, cu plictiseala, cu semenii sai, cu realitatea. Omul gaseste adversari pretutindeni si moare cu armele in miini. Dar existenta noastra nu este posibila fara toate acestea. Fara presiunea exercitata de atmosfera corpul plesneste; tot asa, lipsa durerii, mizeriei, a necazurilor si nevoilor de tot felul ar provoca o crestere nemasurata a orgoliului frizand extravaganta. Oricare om are nevoie de griji, de mizerie, de durere, asa cum nava are nevoie de balast pentru a pluti singura si drept catre tinta.